Anunț cu privire la inițierea elaborării proiectului Hotărârii de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1060/2023 cu privire la organizarea și funcționarea Instituției Publice Centrul Național pentru Energie Durabilă

Perioada
30.05.2025 - 09.06.2025
Persoane responsabile
Olari Nicolae
Șef Direcție eficiență energetică
Consultare publică

Ministerul Energiei anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului Hotărârii Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1060/2023 cu privire la organizarea și funcționarea Instituției Publice Centrul Național pentru Energie Durabilă

Proiectul are drept scop operarea modificărilor asupra Hotărârii Guvernului nr. 1060/2023 cu privire la organizarea și funcționarea Instituției Publice Centrul Național pentru Energie Durabilă în vederea aducerii în concordanță a acesteia cu modificările recente la legea nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică, în special în ceea ce privește oferirea posibilității IP CNED de a oferi garanții financiare și a asigura compensarea dobânzilor la creditele luate de Asociațiile de Proprietari în Condominiu de la băncile comerciale din Republica Moldova pentru finanțarea sau cofinanțarea proiectelor de eficiență energetică și/sau valorificare a surselor regenerabile de energie. 

Totodată, în cadrul modificărilor urmează a fi analizată modificarea structurii IP CNED având în vedere Programele de finanțare implementate și cele care urmează a fi implementate, având în vederea experiența acumulată și provocările identificate de IP CNED în cadrul procesului de implementare a acestor programe.